Nu mai am lapte!
Tot mai multe proaspete mămici se plâng că nu au lapte, că nu reuşesc să îşi alăpteze bebeluşii exclusiv. Chiar nu e uşor să alăptezi exclusiv, mai ales pentru o mamă la primul bebe, vulnerabilă, obosită şi cuprinsă din toate părţile de sfaturi. Bineînţeles că exista şi mămici care chiar nu au lapte, dar procentul e foarte mic. Nu sunt expertă în alăptare, dar sper ca experienţa mea să ajute mămici. Cel mai bun sfat pe care îl am e: Pune-l pe bebe cât mai mult la sân. Amalia stătea cu orele la sân. Aşa stimula sânul şi laptele se producea. Ştiu! Asta îţi spune toată lumea, dar e adevărat. Pe experimentate. Primele două luni asta vei face, vei sta cu bebe la sân. Foarte des va dori să stea la sân şi nu doar pentru papa, ci şi pentru confort. NU alăpta la program. Nu contează că ai citit sau ţi-a spus cineva că un bebeluş la x luni ar trebui să mănânce la x ore. Când cere, oferă-i sânul. Cu cât alăptezi mai rar, cu atât laptele se produce mai puţin. Alăptează noaptea de ori câte ori se...