Recenzie Perspirex. Fără grija transpirației oriunde mergi.



Am primit spre testare antiperspirantul Perspirex acum aproximativ o lună. Și chiar l-am testat. L-am luat cu mine la munte, la mare și sincer sunt foarte mulțumită. A trecut cu brio testul. Mă aflu printre persoanele care transpiră excesiv. Mereu m-a deranjat aceast lucru și eram jenată destul de des atunci când se vedeau petele de transpirație pe tricoul sau cămașa mea. Ce este Perspirex? Este un antipersipirant, nu deodorant, care prin formula sa specială, fără parfum sau coloranți îți oferă protecție împotriva transpirației și al mirosului urât. Poți aplica și un parfum sau deodorant, dacă dorești neapărat un miros puternic. Ce e minunat sau diferit? Efectul durează până la 5 zile. Poți face și baie liniștită pentru că efectul se păstrează. Este preferabil să se aplice seara pentru ca efectul să fie cel dorit. Eu l-am aplicat la un interval de 4 zile și am fost foarte liniștită în acele zile, fără grija petelor de transpirație sau al mirosului urât. În vacanțe a fost ideal. Un duș rapid și fuga la mare sau la următorul obiectiv de vizitat. În concluzie este un produs eficient care se adresează persoanelor care se luptă cu transpirația excesivă. Eu l-am recomandat prietenilor, colegilor și tuturor cărora transpirația devine o piedică în a fi el/ea.  Nu ezita! Încearcă-l!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Refuzul mâncării în timpul erupției dentare

Mucii și erupția dentară. Au vreo legătura? Mit sau adevăr?

Am născut acolo: Loredana Iordache, Suedia