Am născut acolo: Pop Ioana, Zalău

Încet, încet mămicile capătă curaj și îmi trimit poveste după poveste. Azi avem experiența Ioanei, care are doi băieți frumoși.

Numele meu este Ioana si sunt mămică a doi baieței, Alexandru 6 ani și Mihail 10 luni. Am trecut prin două nașteri diferite, dar la fiecare emoțiile au fost intense. Am născut fix la 40 de săptămâni ambii copii, pe cale naturală. La prima naștere emoțiile au fost un pic mai mari deoarece nu știam cum se va desfășura travaliul. În jur de ora 20:00 au apărut primele contracții, ușoare, iar pe la 21:00 am mers la spital pentru că nu mai aveam răbdare. Până pe la ora 23:00 a fost mai ușor, contracțiile nu au fost așa dureroase, dar după au început să fie mai intense. În acele momente îmi imaginam ca erau insuportabile, dar cred că am exagerat un pic 😊 am avut noroc să am parte de o moașa de nota 10 care a avut răbdare cu mine și m-a încurajat. De nota 10 a fost și medicul ginecolog care îmi vorbea foarte frumos și mă asigura că după ce voi face cunoștință cu bebe nu o să mai simt nicio durere. Așa a și fost, Alexandru a venit pe lume în 26 octombrie 2011 la 4:42, plângea foarte tare, dar în momentul în care mi l-au pus în brațe s-a liniștit, în acel moment am simțit că mă topesc, acele sentimente nu le pot explica. Întradevar a avut dreptate medicul, nu am mai simțit nicio durere. Mi-am revenit foarte repede, în următoarele ore mă plimbam. La prima naștere laptele a venit mai greu, dar și bebe era un pic mai leneș, nu prea depunea efort să sugă. Mihail a venit pe lume în 27 mai 2017. În 26 mai m-a chemat ginecologul la control, dar a zis că bebe nu e pregătit să vină încă. Am mers acasă un pic dezamăgită pentru că îmi doream să fac cunoștiință cu bebe 😊. Cred că bebe m-a simțit un pic supărată si s-a hotărât totuși să vină pe lume. La ora 1:00 am avut contracții, dar nu le-am prea băgat în seamă deoarece la a doua sarcina am tot avut contracții false. Am mers la baie si am avut o sângerare, atunci am știut că bebe e pregătit să vină. Am mers la spital pe la 2:30 împreună cu mami, soțul a rămas cu băiatul cel mare acasă, pe la ora 3:00 eram dilatată de 3 cm, iar pe la 6:10 am făcut deja cunoștință cu Mihail. Travaliul a fost mult mai ușor decât la prima sarcină, chiar daca durerile erau destul de intense le-am suportat mai bine decât la prima naștere. Am avut norocul să nasc cu aceeași moașa cu care l-am născut și pe primul copil. Ginecologul a fost altul deoarece primul a ieșit la pensie, dar numai cuvinte de laudă am si pentru acesta. Am dat peste cadre medicale bine pregătite, care au avut grijă de mine si de bebe, deși am născut într-un orășel mic, Zalău. Și la a doua naștere mi-am revenit foarte repede, la ora 9:30 deja aveam vizitatori, la ora 11:00 l-am alăptat prima dată pe Mihail, de data aceasta a fost un succes din prima, iar după mi l-au dat în salon cu mine si acolo a rămas 😊. Sunt mândră de cei doi băieți ai mei și îi mulțumesc lui Dumnezeu ca m-a binecuvântat să fiu de două ori mamă. După mine ar veni si al treilea, dar din cauza unor probleme de sănătate care s-au declanșat la a doua sarcina nu mai am curajul. Așa că am un sfat pentru viitoarele mamici, vă îndemn să fiți curajoase și indiferent de cum alegeți să nașteti, natural sau cezariana, să știți că momentele de după naștere sunt minunate (lăsând la o parte durerile, oricum se uită foarte repede) atunci deveniți MAME 💖
Ioana, îți mulțumesc pentru timp și pentru frumoasa poveste. Multă sănătate băieților tăi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Refuzul mâncării în timpul erupției dentare

Mucii și erupția dentară. Au vreo legătura? Mit sau adevăr?

Am născut acolo: Loredana Iordache, Suedia