Consumul de cafea în sarcină și alăptare


Nu pot să trăiesc fără cafea😁 Mirosul de cafea în bucătărie îmi dă o stare de bine, de viață, de uhhh..fericire. Nici nu vreau să trăiesc fără și ador acest ritual al dimineții, savurez cafeaua cu plăcere și moor după o cafea bună, de calitate. Să vă zic cum îmi place mie cafeaua? Hai că vă zic! Cu lapte, un pliculeț și jumătate de zahăr brun și dacă se poate ceva dulce lângă ea. Oare e mai sănătoasă cafeaua fără zahăr? Posibil. Dar pentru mine e bleahh. O viață am! Și vreau să o trăiesc maxim până la 80 de ani, să nu îmi tremure cana de cafea în mână. Nu mai mult de două cești de cafea pe zi, de cele mai multe ori doar una. Eii și în noaptea de Revelion trei, îmi fac de cap!

 Când am rămas însărcinată, am întrebat medicul despre consumul de cafea și mi-a răspuns să mă comport normal, orice, dar cu măsură. Am băut toată sarcina o ceașcă de cafea cu lapte dimineața. Asta până când într-o zi, isteața de mine citind pe grupuri, puff mi-am dat seama eu că ar putea să îi facă rău bebelușului. Ce a urmat? Trei zile fără cafea și cu niște dureri de cap de nu mă puteam ridica din pat. Am revenit la consumul zilnic de cafea și totul a fost bine. Am născut, prin cezariană și am avut probleme de tranzit la inceput. Cafeaua a fost salvarea mea.

 Alăptez de 10 luni și încă beau cafea în fiecare dimineață, mai ales acum m-am smecherit și mai beau și la amiază câteodată. Nu am observat vreo schimbare la bebe, nici în sarcină, nici în alăptare. Nu e mai agitată și tot aceeași poftă de somn are, ea are clar programul ei de somn, cu foarte mici schimbări. Bineînțeles că asta este experiența mea, nu constituie o recomandare, ci doar o liniștire. Chiar dacă suntem graviduțe sau mămici, putem duce o viață "normală".

Foto: Google

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Refuzul mâncării în timpul erupției dentare

Mucii și erupția dentară. Au vreo legătura? Mit sau adevăr?

Am născut acolo: Loredana Iordache, Suedia