Timp pentru tine

Azi e despre noi, mămici! Despre acel puțin timp, dar necesar ce trebuie să îl avem pentru noi. Acel timp fără bebe, fără soț, fără să se audă vreun zgomot, fără nimic într-un loc special. Acel loc special este pentru mine balconul :)) Fur repede o înghețată din congelator, fug în balcon și mă las răsfățată de razele soarelui. Nu, nu durează mult, maxim 5-10 minute pentru că de obicei bebelina își dă seama că a rămas singură în leagăn sau fix atunci se trezește, dar în acele 5-10 minute sunt doar eu cu gândurile mele și e linișteee! După revin la alăptat, la schimbat scutece, la mâncat pe fugă în timp ce o legăn pe Amalia în cărucior și cânt nani, naniii, naniii. Chiar mă tot gândeam și râdeam cu mami spunându-i că poate o să mă înec într-o zi cu mâncare, nu e o idee așa bună să cânți în timp ce mănânci, dar altfel nu adoarme, adoră vocea mea. :P În fiecare zi îmi fac timp de acest moment și ador rutina asta. Timpul pentru mine mai înseamnă cititul atunci când bebe doarme. Îmi place foarte mult să răsfoiesc reviste mondene, simt că sunt în pas cu restul lumii și că atunci când o să ies în lume mai des o să fiu la curent cu ultimele știri. Pe lângă reviste, citesc cărțile ce vin odată cu revistele cumpărate. Acum am o carte de Sidney Sheldon. Știu că e o carte siropoasă și abia aștept să o devorez, e foarte potrivită pentru o proaspătă mămică ce stă majoritatea timpului în casă. Și titlu e sugestiv: Planuri Perfecte, făcând parte din colecția Cărți Romantice. :D Și dacă nu citesc, urmăresc seriale pe Axn. Așa că pe lângă pregătirea mâncării, curățenie, spălatul hainelor și alte treburi casnice plus îngrijitul bebelușului e numai bun un moment de relaxare, fie el și de 5 minute. O zi relaxantă!
>

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Refuzul mâncării în timpul erupției dentare

Mucii și erupția dentară. Au vreo legătura? Mit sau adevăr?

Am născut acolo: Loredana Iordache, Suedia