Cumpărături mami și bebe

M-am decis să scriu despre cumpărăturile ce le-am făcut în timpul sarcinii, dar și după ce am născut, atât pentru mine cât și pentru bebe. Sunt părerile mele bazate pe sfaturi primite de la prietene și pe puțina experiență de mămică. Nu înseamnă că sunt cele mai bune, dar sper să vă ajute. Pentru mine cât am foat însărcinată am cumpărat trei perechi de pantaloni, foarte comozi cu care am umblat 8 luni :D și în ultima lunā am umblat doar cu una care mă mai încăpea și care avea burtieră. Pe lângă aceste perechi de pantaloni am cumpărat niște bluze și cămăși foarte comode care îmi acopereau burtica și în care mă simțeam foarte bine. Aaa, da și am mai luat pantofi și balerini mai mari cu o măsură ca să mă simt comodă și mai ales pentru că în ultima lună picioarele îmi erau umflate mereu. Eu oricum nu prea ieșeam din casă, am lenevit toată sarcina, așa că pentru cele mai active sau care lucrează poate vor avea nevoie de mai multe haine :) Prin casă stăteam în haine cât mai comode și mai largi. Pentru îngrijirea burticii mi-am cumpărat BioOil și un lapte nutritiv de la Plant Activ. Amândouă le foloseam de 2 ori pe zi și îmi făcusem un ritual care mă relaxa și îmi dădea o stare de bine. Pe ultima sută de metri mi-am luat si o cremă pentru picioare cu gălbenele de la Plant Activ pentru că mă dureau foarte tare seara. Întâi stăteam cu picioarele în apă cu ulei de lavandă și după mā dădeam cu cremă și dormeam muuult mai bine, fără grija durerii de picioare. În rest am folosit aceleași produse de cosmetică și igienă pe care le foloseam și înainte de a rămâne însărcintă, nimic special. Mi-am mai cumpărat tampoane pentru sâni, inițial de la Avent, care mi-au părut bune, dar scumpe pentru cantitatea oferită. Am experimentat și tampoane de sân de la Chicco, Johnson, Lansinoh și Bella. Toate sunt bune, dar am rămas la Chicoo și Bella. Am achiziționat și cremă pentru ragadele rezultate în urma alăptări: inițial am avut Lanolina de la Multi-Mum, comprese de la Multi-Mum, cremă Garmastan și de la Topfer și acum mai folosesc din când în când Lanolină de la Lansinoh. Toate m-au ajutat la început când alăptare era dureroasă. Pentru bebe nu m-am grăbit să fac cumpărături. Primele au fost pătuțul și un dulăpior special pentru hainele ei. Pătuțul este din fâș care mai târziu devine țarc și pe care cred nu o sa-l folosim prea des pentru că bebelina doarme cu mami. Hăinuțe am cumpărat doar câteva: un costumaș pentru externare, body două sau trei, două căciuli, două perechi de pantaloni și încă 2 costumașe formate din bluză și pantaloni plus trei perechi de ciorapi micuți și drăguți și roz :D Apropo, aveți grijă ce mărime au hainele pe care le luați pentru bebe. Eu am cumpărat doar două costumașe mărimea 56 pentru că îmi păreau mici, dar s-au dovedit numai bune pentru Amalia care s-a născut cu 3660 gr și 53 cm. Restul le-am luat mărimea 62 și s-au dovedit a fi mari, unele chiar și acum la aproape două luni, dar până nu treci prin asta nu ai de unde să știi. La categoria pampers am mers prima dată pe Pampers Baby New Dry, nr 2, dar nu am fost mulțumită și acum folosim Babylove de la Dm, nr 3 de care sunt foarte mulțumită plus servețele umede de la Nivea Baby pe care le găsesc foarte folositoare câteodată. Știți voi când! :)) Pe partea de detergenți și cosmetice pentru bebe am mers pe gel de duș și șampon Klorane, de care sunt mai mult decât mulțumită, creme Bepanthen și Sudocrem care sunt foarte bune pentru iritații, ulei de cocos pentru un masaj uneori și apă termală de la Avène folositoare pentru când va apărea acneea bebelușului, iar ca detergent avem Persil Sensitive care miroase super așa că am decis să îl folosesc și pentru hainele mele și ale soțului. Puține din aceste lucruri le-am luat înainte de naștere, așa că după nu mai știam de capul meu și ce trebuie cumpărat. Pe lângă cele amintite se adaugă ser fiziologic foarte folositor pentru năsucul bebelinei, un termometru special pentru bebeluși care se bagă în ureche și bebe nu simte niciun disconfort, batista bebelușului pentru mucișori, forfecuță specială pentru unghii, pompă pentru muls manuală de la Lansinoh care este foarte bună, cântar pe care încerc să nu-l folosesc prea des, o perie micuță pentru a o face fumoasă pe Amalia, un cărucior practic, un leagăn care mă ajută mult și un sistem de purtat Marsupi Breeze pentru plimbări plăcute. Cam astea sunt în mare cumpărăturile ce le-am făcut pentru noi și știu că urmează mult mai multe pentru că nu este o săptămână să nu cumpăr ceva. Voi ce cumpărături ați făcut în timpul sarcinii și după? Vă doresc o zi relaxantă!
>

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Refuzul mâncării în timpul erupției dentare

Mucii și erupția dentară. Au vreo legătura? Mit sau adevăr?

Am născut acolo: Loredana Iordache, Suedia