Mi-a trebuit un an să mă bucur cu adevărat de copilul meu!

Mâine iubirea mea mică împlinește un an. Acum un an, în data de 17 Mai, ieșeam amețită din cabinetul ginecologului care mă programase pentru a doua zi la cezariană. Trecusem de 39 de săptămâni, nu aveam nicio contracție, colul era bine betonat și Amaliei îi plăcea mult în burtică. Avea la ultimul ecograf 3600 gr și s-a născut a doua zi cu 3660 gr. Am spus mai sus că am ieșit amețită din cabinet, pentru că nu îmi venea să cred că în sfârșit se întâmplă, că a doua zi îmi voi vedea bebelușul. Din păcate, după ce naști nu primești un manual de instrucțiuni, așa că fiecare se descurcă cum poate. Chiar nervoasă îi spuneam lui mami, cum pot aștia la 4 zile după ce ai născut să te trimită așa acasă, să te descurci, eram foarte indignată. Mami râdea și tot îmi spunea că e treaba mea să mă descurc de acum. Maternitatea m-a lovit destul de tare. Nu știam pe ce planetă sunt, speriată, panicată, cu un ghemotoc mic pe care nu îl înțelegeam și cu dureri și toate cele după cezariană. Nu a fost tocmai o perioadă plăcută și a fost urmată și de o mică depresie, fiind o perioadă în care mă simțeam depășită și copleșită. Primele două luni mai mult am stat închisă în casă. Amaliei nu prea îi plăcea la plimbare și cele 10-15 minute pe zi nu erau suficiente pentru mine. Când ieșeam afară mă simțeam așa fericită, îmi venea să zâmbesc fiecărui om pe care îl întâlneam, tânjeam după socializare. În aceeași perioadă  nu prea dormeam și mă chinuiam cu ragade și dureri la alăptat. Simțeam că toată lumea trăiește, numai eu nu.  Aveam momente când mă gândeam ce aș face dacă nu aș avea bebe și după mă simțeam vinovată. Mă simțeam sechestrată și cu viața terminată. Puiul de om era dependentă de mine, iar eu simțeam nevoia să evadez. Încet, încet a crescut, a devenit mai ușor. A început să mănânce și altceva decât sân, a început să se joace singură, a început să îi placă plimbările, am început să ies. A început să fie minunat să mă bucur de descoperirile ei, de dezvoltarea ei, de bucuria ei. Am mai lasat-o cu bunicii și am văzut că există și viață cu un copil și încă una mult mai frumoasă ca înainte. Am învățat să fiu mamă și să îmi permit să greșesc. Am învățat să mă bucur de cea mai mare realizare a mea. Am învățat să o ajut, sprijin, iubesc, alint. Am învățat să mă bucur cu adevărat de ea.

Postări populare de pe acest blog

Pune-i căciula că o trage curentul!

Totul despre alimentaţia copilului