Oare suntem prea protectoare?

De când am devenit mămică mă simt foarte vulnerabilă. Mi-e frică mereu să nu pățească Amalia ceva, să nu se lovească, să nu ia viruși de nu știu unde, să nu înghită ceva, etc. Mii de scenarii și de gânduri. Mătur și spăl podeaua obsesiv și știu că nu e bine.  Amalia a trecut de mult la etapa în care bagă tot ce poate în gură, adică tot ce prinde, fără excepție. Clar nu apuc să le dezinfectez, oricum de curând am renunțat la orice tentativă. Am avut momente când umblam cu servețele umede după mine, să șterg tot ce intră îm contact cu ea. Am renunțat. Mi-am dat seama că păream nebunuță. 😁 Azi am fost în parc, pff, nu prea mi-a plăcut că a atins pe acolo, dar am rezistat, am spălat-o doar pe mână când am ajuns acasă, ceva foarte normal și recomandat. Mai am unele porniri, dar mă calmez repede, nu vreau să o țin într-un glob de sticlă. Câteodată chiar nu ține de noi.  Parcă eu îmi amintesc când luam napolitana de pe jos, dacă a căzut, doar nu o lăsam acolo😁 sau că nu mă spălam pe mâini înainte de masă, deși eram atenționată. Ar trebui să fiu mai relaxată, dar cum reziști? Mintea îți spune: încă o bluză, căciuliță pe cap, dezinfectează jucăriile, sterilizează cana, spală podeaua, etc. Uff, s-a murdărit! Nu e nimic, se spală! Off, a căzut! Nu e nimic, trece până se mărită. Când o să treacă frica asta? Niciodată, cred. Pentru că suntem mame și mamă nu încetezi niciodată să fii.